Dosare penale pe numele a trei bărbaţi prinşi că au tăiat ilegal 12 arbori
Joi, 13 Decembrie 2018 (12:11:07)Trei bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi că au tăiat ilegal 12 arbori. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 12.30, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a identificat pe raza comunei Râșca trei bărbați, unul de 39 de ani, din municipiul Fălticeni, unul de 38 de ani, din orașul Dolhasca, și ultimul de 40 de ani, din comuna Râşca, care au tăiat fără drept 12 arbori din speciile salcie şi arin, situaţi pe malul pârâului Slătioara.În urma cercetărilor efectuate la faţa locului împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, polițiștii au stabilit faptul că cei trei bărbați au tăiat ilegal cantitatea de 8,479 m.c. de lemn, în valoare de 2.253 lei. Materialul lemnos provenit de la cele 12 cioate a fost identificat la fața locului, fiind predat în custodie unui reprezentant al Primăriei Râşca, terenul de pe care s-a efectuat tăierea aparţinând domeniului public. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăierea fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate” ce va fi soluţionat procedural.Tot joi, în jurul orei 16.50, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe DJ 209G, din comuna Straja, autoutilitara condusă de un localnic de 38 de ani, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta conform avizului de însoțire prezentat pentru control 2,50 m.c. lemn de foc de esență fag, însă, în aplicația informatică pe linie de silvicultură, era introdusă cantitatea de 1,50 m.c.Întrucât existau neconcordanțe, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta cantitatea de 2,25 m.c. lemn de foc de esență fag.Conducătorul autoutilitarei și emitentul avizului de însoțire au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 0,75 m.c. lemn de foc de esență fag, în valoare de 135 lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Brodina.
Vizualizări articol: 1659 | | Notează articolul: Dosare penale pe numele a trei bărbaţi prinşi că au tăiat ilegal 12 arbori0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.