Octogenar accidentat de o maşină într-o parcare
Marţi, 11 Decembrie 2018 (12:08:09)Un octogenar a fost accidentat de o maşină luni, într-o parcare. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 14:40, un bărbat în vârstă de 75 de ani, din satul Botuș, comuna Fundu Moldovei, aflându-se la volanul autoturismului marca WV Sharan proprietate personală într-o parcare special destinată doar pentru mijloacele de transport în comun și deschisă circulației publice de pe str. 13 Decembrie din Câmpulung Moldovenesc, a efectuat o manevră de mers înapoi cu intenția de a ieși din parcare fără să se asigure corespunzător, moment în care l-a surprins și accidentat cu partea din spate a autoturismului pe un bărbat în vârstă de 81 de ani, din comunas Izvoarele Sucevei, care se deplasa prin spatele autoturismului în calitate de pieton. În urma accidentului pietonul a fost proiectat pe carosabil, suferind leziuni, motiv pentru care a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale și unde a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, 00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la sediul spitalului din Câmpulung Moldovenesc i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale. Pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă și acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Vizualizări articol: 1425 | | Notează articolul: Octogenar accidentat de o maşină într-o parcare0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.