Minori prinşi la furat într-un magazin din Şcheia
Luni, 10 Decembrie 2018 (11:05:37)Doi minori au fost prinşi la furat într-un magazin din Şcheia. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 17.37, în timp ce un agent de poliţie din cadrul Poliției Comunale Șcheia se afla în biroul unei societăţi comerciale din localitate, pentru a vizualiza camerele de supraveghere alături de şeful de tură, a observat cum între rafturi erau două persoane minore, de sex masculin, ce se uitau insistent la camerele de supraveghere, ceea ce a atras atenția agentului de poliţie. La scurt timp, unul din cei doi minori a luat o cremă Nivea de pe un raft şi a dat-o celuilalt pentru a o vedea, după care acesta i-a înapoiat-o și fiind cu spatele la camera de supraveghere, a introdus crema respectivă în pantaloni, cu scopul de a o sustrage fără să o plătească. Minorii respectivi au fost identificaţi ca fiind doi adolescenţi din localitate, asupra unuia dintre ei fiind găsită o cremă marca Nivea, de 75 ml, în valoare de 6.99 lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și predat reprezentantei magazinului.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativă la furt”.
Vizualizări articol: 1488 | | Notează articolul: Minori prinşi la furat într-un magazin din Şcheia0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.