A intrat cu maşina în gard după ce un alt conducător auto, care nu are permis şi era băut, a pătruns pe contrasens
Marţi, 4 Decembrie 2018 (11:04:20)O femeie a intrat cu maşina în gard după ce un alt şofer, băut, a pătruns pe contrasens. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 15.50, Poliția orașului Siret a fost sesizată despre faptul că, pe raza localității, s-a produs un accident de circulație, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența băuturilor alcoolice.Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Vodă Ștefan Petriceicu din orașul Siret, o localnică de 37 de ani a fost surprinsă de apariția pe sensul său de mers a autoturismului condus de un bărbat de 29 de ani, din aceeaşi localitate, motiv pentru care, pentru a evita impactul, a efectuat un viraj brusc la dreapta, lovind stâlpul unui gard amplasat în vecinătatea drumului.Din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii şi de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru localnicul de 29 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul de 29 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1380 | | Notează articolul: A intrat cu maşina în gard după ce un alt conducător auto, care nu are permis şi era băut, a pătruns pe contrasens0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.