Cosmin Mariciuc, elev în clasa a XII-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, şi-a adjudecat Trofeul Festivalului concurs de muzică folk „Chitara Dunării”, ediţia a X-a, un brand naţional în rândul iubitorilor acestui gen.
De asemenea, formaţia Simbol, reprezentată la Călăraşi de Seba Alexandru Erhan, Andreea Lupescu şi Cosmin Mariciuc, a câştigat Premiul pentru cea mai bună trupă. Elevii au fost pregătiţi şi coordonaţi de prof. Valentin Ianoş.
A impresionat juriul şi Paul Adrian Tihan, de la Fălticeni, care a fost răsplătit cu Premiul al II-lea.
Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 23-25 noiembrie 2018, fiind conceput ca o manifestare cultural-artistică adresată grupurilor şi interpreţilor individuali de muzică folk, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani.
În cadrul competiţiei, Cosmin Mariciuc a interpretat piesele „Minte-mă” şi „România” („Foaie verde plop uscatu”), iar trupa Simbol a interpretat „România” („Foaie verde plop uscatu”) şi „Puntea vieţii”, compoziţie proprie.
„Suceava a făcut o figură frumoasă, concurenţii noştri au fost apreciaţi de juriu şi de public. Festivalul de la Călăraşi e un concurs foarte puternic, important, iar premiile sunt consistente”, a adăugat prof. Valentin Ianoş.