Un utilaj de deszăpezire abia ieșit pe traseu a intrat în plin într-un autoturism
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2018 (08:09:11)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Prima ieșire pe traseu a utilajelor de deszăpezire pregătite pentru municipiul Suceava a fost cu ghinion, vineri seară. O autoutilitară pentru deszăpezire abia ieșită din poarta unității a intrat din lateral într-un VW Sharan, în care se aflau patru oameni, pe strada Aurel Vlaicu, în cartierul Ițcani. La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu autospecială pentru descarcerare și ambulanța B2, si un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Echipajele medicale au preluat patru răniți, toți din autoturism. Este vorba de un bărbat și o femeie, soț și soție, copilul lor, și o femeie mai în vârstă pe care soții o luaseră de la gară. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferul utilajului de deszăpezire nu a acordat prioritate în intersecție. Tânărul care era la volanul mașinii a dat vina pe sistemul de frânare, declarând că acesta nu a funcționat. La o primă evaluare cei patru răniți nu aveau răni grave.Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Vizualizări articol: 1701 | | Notează articolul: Un utilaj de deszăpezire abia ieșit pe traseu a intrat în plin într-un autoturism0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.