Municipiul Suceava a primit Trofeul „Excelență în iluminat public și eficiență energetică”

Trofeul și diploma aferente premiului au fost înmânate luni seara primarului Ion Lungu, în cadrul Galei AMR, de la Ateneul Român

Municipalitatea suceveană a primit, pentru al doilea an consecutiv, Trofeul de Excelență în Administrație, în cadrul Galei Asociațiilor Municipiilor din România.
Trofeul și diploma aferente acestui premiu au fost înmânate luni seara primarului Ion Lungu, în cadrul Galei AMR, care s-a desfășurat la Ateneul Român, în București.
„Anul trecut am obținut trofeul «Excelență în Educație», iar în acest an «Excelență în iluminat public și eficiență energetică». Consiliul Rectorilor din România a acordat cel mai mare punctaj proiectului de la Suceava, trofeul fiind înmânat de unul dintre prorectorii Universității Politehnice București.
Prin acest proiect, considerat model de bune practici la nivel de țară în acest domeniu, s-a modernizat iluminatul public din oraș, a crescut intensitatea luminoasă de la 45% la 100%, poluare zero și, lucrul cel mai important, s-a redus de 3,5 ori factura la iluminat public”, a declarat edilul municipiului reședință de județ, Ion Lungu.
În cadrul Galei AMR, Municipiul Suceava a mai avut două nominalizări la Trofeele de Excelență, la categoriile „transport public” și „antreprenoriat local”.
„Mulțumesc sucevenilor care au suportat deranjul creat de implementarea acestui proiect, consilierilor locali care au aprobat în deliberativ deciziile aferente acestui proiect și echipei din primărie care a contribuit la realizarea acestuia. Aceste trofee arată faptul că în municipiul Suceava lucrurile merg într-o direcție bună”, a adăugat Ion Lungu.

Trofeul și diploma aferente premiului au fost înmânate luni seara primarului Ion Lungu, în cadrul Galei AMR, de la Ateneul Român
Trofeul și diploma aferente premiului au fost înmânate luni seara primarului Ion Lungu, în cadrul Galei AMR, de la Ateneul Român
Trofeul de Excelență în Administrație, pentru „iluminat public și eficiență energetică”

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat