Două gospodării din Capu Codrului, afectate de un puternic incendiu

Două gospodării din Capu Codrului, afectate de un puternic incendiu
Două gospodării din Capu Codrului, afectate de un puternic incendiu

Două gospodării din satul Capu Codrului au fost afectate luni de un puternic incendiu.
Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brăiești, au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost anunțat prin 112 la ora 13.47.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la anexele unei proprietăți, focul fiind propagat și la o construcție din gospodăria învecinată, existând pericolul de extindere la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:15.
Primului proprietar i-au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, corp comun, pe aproximativ 130 mp, un tractor agricol și alte bunuri din gospodărie. S-au degradat obiecte de mobilier, acoperișul și pereții exteriori ai locuinței.
La a doua gospodărie, au ars aproximativ 40 mp dintr-un perete al adăpostului de animale și 10 mp de azbociment de pe acoperișul construcției. S-au degradat 4 ferestre și o ușă (tâmplărie din PVC) de la casa de locuit.
„Incendiul a izbucnit din adăpostul de animale al primului proprietar, cel mai probabil din cauza unui foc deschis în spații închise”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit și restul anexelor gospodărești.

Tractor distrus de flăcări

Recomandări