Şoferi cu alcoolemii uriaşe, prinşi de poliţie în trafic
Luni, 12 Noiembrie 2018 (13:04:55)Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi la volan cu alcoolemii uriaşe. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 08.50, o patrulă din cadrul Postului de poliţie Dumbrăveni a oprit pentru control pe DN 29, din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 29 de ani.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Tot duminică, în jurul orei 13.20, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe raza comunei Fântânele, un bărbat de 58 de ani, din municipiul Suceava a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 58 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1352 | | Notează articolul: Şoferi cu alcoolemii uriaşe, prinşi de poliţie în trafic0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.