Au fugit de poliție și au intrat cu mașina în stâlp
Duminică, 4 Noiembrie 2018 (10:26:56)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Doi tineri au fost răniți după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp, la Vicovu de Jos. S-a întâmplat sâmbătă seară, în timp ce un echipaj de poliție de la Secția Rurală Gălănești a efectuat semnal de oprire unui autoturism VW înmatriculat în Irlanda. Tânărul a fugit cu mașina de echipaj pe o uliță din Vicovu de Jos, unde autoturismul a fost scăpat de sub control, a derapat și a intrat într-un stâlp. La fața locului a intervenit modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. Salvatorii au constatat că pasagerul din mașină era încarcerat. Acesta a fost extras, fiind conștient, dar având mai multe leziuni. Tânărul de la volan a fost și el rănit ușor. Ulterior polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au constatat că șoferul are permis și nu era băut.
Vizualizări articol: 3684 | | Notează articolul: Au fugit de poliție și au intrat cu mașina în stâlp0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.