A ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu otravă de șoareci
Joi, 1 Noiembrie 2018 (11:03:05)Un bătrân în vârstă de 81 de ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu otravă de șoareci. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 18.21, polițiștii Secției 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați despre faptul că la UPU Fălticeni s-a prezentat un bătrân în vârstă de 81 de ani, din comuna Vadu Moldovei, care a fost diagnosticat cu intoxicație involuntară cu otravă de șoareci. În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul a primit marţi, de la ginerele său, mai multe pliculețe cu otravă de șoareci, pentru a le folosi în combaterea rozătoarelor.Datorită vârstei înaintate, bătrânul nu a înțeles pentru ce sunt destinate plicurile respective, acesta crezând că sunt dulciuri şi depozitându-le în frigider. Astfel, el a mâncat marţi seara conţinutul a două plicuri, iar miercuri dimineaţa a mai consumat două.Cu toate că nu acuza dureri sau stări de rău, bătrânul a fost transportat la spital miercuri seară, de către ginerele său. Ulterior, bătrânul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, pentru efectuarea de investigații medicale mai amănunțite.
Vizualizări articol: 1387 | | Notează articolul: A ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu otravă de șoareci0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.