„Cinstea conducătorilor” și ”integritatea magistraților”, invocate de președintele Iohannis, la Cetatea de Scaun a Sucevei
Miercuri, 31 Octombrie 2018 (14:06:06)de Dana HUMOREANU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Vizita la Cetatea de Scaun a Sucevei a fost folosită de președintele României, Klaus Iohannis, pentru a transmite un mesaj către clasa politică, odată cu aprecierea pentru oamenii locului.În alocuțiunea rostită la Cetate, președintele Iohannis a spus că „serbăm 100 de ani de când Bucovina și-a regăsit țara, România, iar astăzi, Cetatea de Scaun a Sucevei nu este doar o culisă, nu este doar un monument istoric”, ci astăzi, „pentru o zi, Cetatea de Scaun a Sucevei este centrul României”.„La aniversarea unui secol de la constituirea Consiliului Naţional Român din Bucovina, organismul care a pregătit şi organizat unirea Bucovinei cu România, las în Cetatea de Scaun, ca simbol şi mesaj de unitate și de prezență a statului român în această străveche Cetate de Scaun acest drapel al României, un drapel național”, a afirmat președintele Iohannis.El a arătat că România a fost gândită de făuritorii Marii Uniri „ca un proiect naţional de coeziune”, „un spaţiu în care toți sunt egali în fața legii” și că „trecerea în al doilea Centenar al modernităţii noastre comune trebuie să fie mai degrabă prilejul asumării unei mari responsabilităţi”.În Cetate, președintele a declarat că a dorit să se oprească mai întâi la monumentul dedicat lui Iancu Flondor, apoi a vizitat Muzeul Bucovinei, unde a simțit „respectul puternic pe care bucovinenii îl acordă trecutului şi tradiţiilor, construind şi modernizând instituţii, dar, mai ales, dându-le viaţă şi dedicându-le tinerilor”.„Ne aflăm în locul care nu a fost niciodată cucerit, la Cetatea de Scaun. Este un simbol al capacităţii şi hotărârii românilor, oamenilor acestor locuri, care, timp de generaţii, au apărat ce au avut mai valoros, ce au avut mai important: libertatea, identitatea naţională şi drepturile lor de oameni liberi.Așa cum poate știți, eu provin dintr-o cetate care, la fel ca cea a Sucevei, nu a putut fi cucerită timp de secole, pentru că libertatea și prosperitatea comunităților s-au bazat întotdeauna mai degrabă pe libertatea cetățenilor, pe cinstea conducătorilor și pe integritatea magistraților, decât pe grosimea zidurilor fortificației. Astăzi, românii le cer cu tărie demnitarilor țării să se ridice la aceleași înalte standarde morale. Suntem împreună, uniți ca în urmă cu 100 de ani, hotărâți în a ne apăra proiectul de societate pe care ne-o construim de aproape trei decenii. O societate fără ziduri, deschisă, unită prin respectul democraţiei, o adevărată Cetate de Scaun a libertăţii şi a drepturilor omului, funcţionând prin domnia legii în folosul binelui comun”, a afirmat președintele țării, care a mai spus că îi salută pe cei care lucrează la o astfel de Românie și cu ei se simte „profund solidar”.De la gazde, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu, Klaus Iohannis a primit o Plachetă „Iancu Flondor”, medalia „Centenarul Unirii Bucovinei cu Țara” și medalia de 630 de ani de atestare documentară a Sucevei.Delegației de la Alba Iulia, formată din președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, și primarul orașului, Mircea Hava, prezentă la Cetate, Flutur i-a oferit un vas din ceramică de Marginea, cu pământ din cetate, în care a fost sădit un fag, care urmează să fie transplantat la Alba Iulia. La finalul ceremoniei, toți cei prezenți la Cetatea de Scaun au făcut fotografii cu președintele Klaus Iohannis.
Vizualizări articol: 2408 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 4 voturi „Cinstea conducătorilor” și ”integritatea magistraților”, invocate de președintele Iohannis, la Cetatea de Scaun a Sucevei3.054
|
|