Numărul de pasageri care au utilizat în acest an Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava a ajuns la 300.000. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, luni, în şedinţa Consiliului Judeţean Suceava, că pasagerul cu numărul 300.000 a fost înregistrat la cursa de Roma (Ciampino), duminică, 28 octombrie a.c.. Este vorba despre Gelu Ilisei, în vârstă de 45 de ani, din Cornu Luncii.
Flutur a spus că Gelu Ilisei lucrează în Italia în domeniul piscicol, este căsătorit, are un copil şi călătoreşte des spre Roma de pe Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava.
„Conducerea Consiliului Judeţean Suceava şi a Aeroportului <Ştefan cel Mare> Suceava i-a oferit acestui pasager o diplomă care să îi reamintească de acest moment, împreună cu un album cu imagini din municipiul Suceava şi o trăistuţă cu specific bucovinean. În acest moment putem spune că vom depăşi traficul de pasageri prognozat pentru acest an, acela de 330.000 de pasageri, şi suntem încrezători că la sfârşitul anului vom înregistra un număr de pasageri procesaţi în jurul cifrei de 350.000, aceasta însemnând o creştere de circa 33% faţă de anul 2017 şi de peste 6 ori faţă de 2016”, a declarat preşedintele CJ.
Totodată, el a afirmat că în anul 2019 „cu certitudine” cel puţin o nouă companie va deschide zboruri regulate spre destinaţii noi, interne şi internaţionale, de pe Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava şi că va fi cel puţin o nouă destinaţie externă.