La împlinirea a 100 de ani de când Iancu Flondor a prezidat la Cernăuţi „Constituanta” care a hotărât unirea Bucovinei cu România şi de când acesta a fost ales preşedintele Consiliului Naţional Român, bustul de bronza al acestui făuritor al Unirii Bucovinei cu România a fost dezvelit în centrul Sucevei, lângă Palatul Administrativ, în cadrul unei ceremonii organizate de Consiliul Judeţean Suceava.
În cadrul evenimentului, un sobor de preoți a sfințit statuia, dezvelită de către președintele CJ, Gheorghe Flutur, împreună cu primarul Ion Lungu, prefectul Mirela Adomnicăi și deputatul Alexandru Băișanu, în prezența a sute de suceveni care au ținut să fie prezenți la acest moment solemn.
După discursurile autorităților județene și locale privind importanța evenimentului și a personalității comemorate în acest mod, participanţii la eveniment au primit câte o revistă editată sub egida Centenarului Marii Uniri, dedicată marelui om politic şi actului din 1918.