Activităţi de învăţare a limbii franceze, pentru copii, la Biroul Francez
Luni, 29 Octombrie 2018 (09:47:36)Centrul de Reuşită Universitară (CRU) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) şi Biroul Francez organizează miercuri, 31 octombrie, de la ora 17.00, activitatea „Le français, c’est facile!”. Sub coordonarea Marianei Şovea, director CRU, o grupă de 18 copii va aprofunda formule de salut, de prezentare, va cunoaşte numerele de la 1 la 10 în limba franceză. Dialogul elev-elev şi elev-Léo, ariciul francez invitat, jocul, cântecul, plăcerea de a se exprima în franceză vor facilita şi motiva învăţarea.De la ora 18:00, Corina Iftimia (USV) îi va conduce pe cei prezenţi în universul fascinant al creaţiei literare. A doua întâlnire în cadrul activităţii Café littéraire francophone îşi propune, pe de o parte, continuarea activităţii de lectură din poeţi şi prozatori francofoni, precum şi din creaţiile proprii ale participanţilor, şi, pe de altă parte, iniţierea unui atelier de creaţie literară. Sucevenii doritori să asiste la astfel de activităţi sunt invitaţi la Biroul Francez. Intrarea este liberă.
Vizualizări articol: 916 | | Notează articolul: Activităţi de învăţare a limbii franceze, pentru copii, la Biroul Francez0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.