Legea „anti-lene” iniţiată de către deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băişanu a intrat în vigoare. Preşedintele României a promulgat acest act normativ, iar persoanele apte de muncă nu vor mai primi ajutoare financiare de la bugetul de stat.
Practic, prin intrarea în vigoare a acestei legi, asistaţii social care refuză un loc de muncă îşi pierd dreptul de a mai primi ajutoare financiare.
„Persoanele care refuză un loc de muncă nu mai primesc bani, iar în plus vor putea să depună din nou un dosar de asistenţă socială doar după un an. Asta înseamnă că pe toţi cei pe care i-am văzut apţi de muncă şi care aveau <frezoane> pentru a nu merge să muncească primesc un ajutor substanţial de la Parlamentul României, şi anume pariul cu munca. Consider că a venit momentul ca în România fiecare cetăţean să primească venituri în funcţie de munca pe care o depune”, a declarat Băişanu, care a subliniat faptul că această lege nu se referă la persoanele care sunt cu adevărat cu nevoi speciale.
Parlamentarul suceava a explicat că refuzul unui loc de muncă va fi constatat de primari, prin Direcţiile de Asistenţă Socială din cadrul primăriilor. „Evident, există şi soluţia acestor oameni de a munci sezonier pe timp de vară, toamnă, primăvară, când e nevoie de munci în agricultură sau în construcţii. Refuzul de două ori a unui astfel de loc de muncă va atrage, de la sine, pierderea acestui venit, pe care, în opinia noastră, trebuie să-l primească doar cei care muncesc în România”, a precizat deputatul ALDE de Suceava.
El a arătat că primarii din România, indiferent de partidul din care fac parte, care şi-au câştigat mandatele folosindu-se de voturile „oamenilor care au primit aceste ajutoare financiare fără a depune muncă” trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să se apuce de treabă şi să muncească pentru localităţile lor, dacă vor să mai fie aleşi.
Pe de altă parte, Băişanu a arătat că în momentul de faţă circa 270.000 de persoane primesc aceste ajutoare sociale. „Nu numărul contează. Contează enorm de mult ceea ce se înţelege şi care este modelul care îl oferă aceşti adulţi copiilor lor. În mare majoritate oamenii care nu au loc de muncă, asistaţii social, au şi familii numeroase cu mulţi copii. Imaginaţi-vă şase – şapte copii care trăiesc într-o astfel de familie, care văd că tata şi mama nu muncesc şi atunci modelul lor va fi <nu munceşti, primeşti bani de la stat> şi poţi trăi în continuare. Aceasta este reparaţia noţiunii de muncă pe care poporul român o merită”, a spus Băişanu.
Deputatul ALDE de Suceava aşteaptă acum ca ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, să-ţi respecte promisiunea şi anume să achite sprijinul lunar de 500 de euro pe care firmele îl vor primi dacă vor angaja persoanele care ies din sistemul asistaţilor social.