Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată joi, la ora 20.50, de o femeie de 66 de ani, din comuna Panaci, despre faptul că un bărbat necunoscut i-a sustras poşeta cu bani și documente.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, victima s-a aşezat pe o bancă de pe str. Republicii din municipiul Vatra Dornei, iar un bărbat necunoscut a venit la ea cu pretextul că vrea să o ajute, însă i-a sustras poşeta şi a fugit.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un localnic de 48 de ani.
Prejudiciul în valoare de circa 1.000 de lei a fost recuperat, fiind restituit victimei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”, se precizează în comunicatul poliţiei.