Accident rutier mai puţin obişnui pe un drum judeţean din comuna Volovăț.
Luni, în jurul orei 18.30, pe DJ 178 C, din Volovăț, un bărbat de 44 ani, din Dornești, conducea o autoutilitară ce tracta un atelaj hipo, iar după efectuarea unui viraj la stânga, atelajul tractat s-a desprins de autoutilitară, a pătruns pe sensul opus de mers și a acroșat laterala stângă a unui autoturism al cărui şofer, în vârstă de 39 ani, din Volovăț, efectua viraj dreapta spre un drum comunal neclasificat.
Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a şoferului autoturismului.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, se precizează în comunicatul poliţiei.