Serviciul Rutier Suceava, împreună cu subunităţile din cadrul inspectoratului, a desfăşurat în perioada 12-14 octombrie acţiuni tematice pe linia combaterii conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Cu această ocazie, poliţiştii au constatat trei infracţiuni, toate pentru alcoolemie peste limita legală sau refuz recoltare probe. În total s-au aplicat 134 de amenzi, în valoare de 50.075 lei, fiind testaţi alcoolscopic 512 conducători auto. Poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere şi au reţinut 10 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunii, un tânăr de 26 ani, din Vatra Dornei, a fost surprins conducând un autoturism pe str. Unirii din localitate în timp ce avea o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.