Bătrână în vârstă de 82 de ani, rănită într-un carambol pe Calea Obcinilor
Miercuri, 10 Octombrie 2018 (16:30:40) O bătrână în vârstă de 82 de ani a ajuns marţi la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier. Potrivit unui comunicat al IPJ, marţi, la ora 17.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, pe banda a II-a de mers, un localnic de 61 de ani nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul condus în aceeași direcție de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Suceava, intrând în coliziune cu acesta, după care, a acroșat autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Şcheia, care circula în aceeaşi direcţie, însă, pe banda I de mers. Din accident, a rezultat rănirea unei femei de 82 de ani, din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 61 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1140 | | Notează articolul: Bătrână în vârstă de 82 de ani, rănită într-un carambol pe Calea Obcinilor0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.