S-a urcat mort de beat la volan şi a fost implicat într-un accident rutier
Miercuri, 26 Septembrie 2018 (12:19:43)Un bărbat în vârstă de 48 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat mort de beat la volan şi a fost implicat într-un accident rutierPotrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, la ora 16.26, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Suceava a fost sesizat despre faptul că pe strada Mitropoliei din localitate a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența alcoolului.Polițiștii deplasați operativ la fața locului i-au identificat pe cei doi conducători auto implicați în eveniment, respectiv, o femeie de 41 de ani din comuna Ipotești și un bărbat de 48 de ani din comuna Pătrăuți.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 48 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1369 | | Notează articolul: S-a urcat mort de beat la volan şi a fost implicat într-un accident rutier0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.