Înapoi acasă. În ultimul an au revenit 900 de elevi „stranieri”
Miercuri, 26 Septembrie 2018 (14:15:30)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Exodul românilor care își caută norocul în străinătate continuă, însă și numărul familiilor care hotărăsc să se reîntoarcă acasă a crescut. Părinții sunt nevoiți să își reînscrie copiii la vechile școli sau, în alte cazuri, cei mici iau pentru prima dată contact cu şcoala românească. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, în anul școlar trecut, au fost înregistrate 485 de cereri de echivalare a studiilor de peste hotare (283 în învățământul primar, 138 la ciclul gimnazial, 62 pentru clasele a IX-a sau a X-a și doi elevi pentru clasele a XI-a și a XII-a). Mai mult de jumătate dintre aceștia - 258 - au locuit în Italia, 81 vin din Anglia, 36 din Spania, 33 s-au întors din Belgia, 23 din Grecia, 22 din Germania, 11 din Portugalia, opt din Irlanda, cinci din Franța, patru din Israel, trei din Austria, câte doi din Norvegia, Statele Unite ale Americii și câte unul din Canada, Cipru, Danemarca și Olanda. Sunt țări spre care românii au plecat în speranța unui viitor mai bun, însă mai puțin obișnuit este faptul că un elev din Peru și doi elevi întorși din India au cerut echivalarea studiilor. Pentru anul şcolar 2018-2019, de la 1 septembrie și până în prezent, au fost înregistrate 309 dosare de echivalare a studiilor, după cum urmează: în învățământul primar primar - 185 de cereri de echivalare, pentru ciclul gimnazial - 95 de cereri, pentru clasele a IX-a și a X-a -22 de echivalări, pentru clasele a XI-a și a XII-a - 7 cereri. 170 dintre aceștia vin din Italia, 52 din Anglia, 12 s-au întors din Spania, Belgia - 16, Grecia - 15, Germania - 9, Austria - 6, Canada - 2, Franţa - 3, Irlanda - 2, Olanda - 1, Portugalia - 16, SUA - 2, Albania - 1. Mai puțin obișnuit, doi elevi s-au întors din Republica Dominicană și Taiwan. De cealaltă parte, zeci de elevi părăsesc școlile sucevene, după ce părinţii lor găsesc slujbe mai bine plătite peste hotare. 66 de elevi au solicitat, în anul școlar 2017 - 2018, echivalarea studiilor pentru a învăța în școli din afara țării. Potrivit Inspectoratului Școlar Suceava, în anul școlar 2018-2019 au solicitat aprobare pentru a continua studiile în alte țări 81 elevi. Aceștia nu au specificat țările în care pleacă.
Vizualizări articol: 1652 | | Notează articolul: Înapoi acasă. În ultimul an au revenit 900 de elevi „stranieri”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.