Accidente cu mai multe victime pe şoselele din judeţ
Miercuri, 26 Septembrie 2018 (12:24:19)Cinci persoane au fost rănite doar în câteva ore pe şoselele din judeţ. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, la ora 08.15, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208, din orașul Dolhasca, un localnic de 25 de ani a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unui autovehicul care circula în fața sa, ocazie cu care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 24 de ani, tot din orașul Dolhasca.Din accident, a rezultat rănirea ușoară a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 2 și 37 de ani, pasageri în cele două autoturisme, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrjiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. Tot marţi, în jurul orei 11.39, în timp ce conducea autoutilitara cu remorcă pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un bărbat de 57 de ani din județul Botoșani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat, cu remorca, autoutilitara cu semiremorcă condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 33 de ani din județul Galați.Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 33 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1288 | | Notează articolul: Accidente cu mai multe victime pe şoselele din judeţ0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.