Trei persoane au ajuns în această dimineață la spital, în urma unui accident petrecut la intrarea în comuna Ipotești. În coliziune au fost implicate 3 autoturisme, care s-au ciocnit pe drumul care leagă municipiul Suceava de Ipotești, în zona azilului de bătrâni. În urma impactului, o persoană a primit îngrijiri medicale la locul accidentului din partea personalului medical, după care a fost luată hotărârea transferării la spital a unui copil și doi adulți, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii fac cercetări pentru identificarea modului în care s-a produs accidentul și a celui care se face vinovat de producerea lui, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.