Salvaţi Copiii Suceava organizează sâmbătă, 15 septembrie, sub mottoul „Alerg pentru viaţă!”, cea de-a II-a ediţie a evenimentului caritabil „Maratonul Cetăţii”. Fondurile colectate vor fi donate pentru dotarea unei maternităţi. Preşedinta Salvaţi Copiii – Filiala Suceava, Camelia Iordache, a declarat că pe parcursul zilei de 15 septembrie se vor desfăşura patru competiţii: Tură lungă - 35 de kilometri, Tură scurtă - 21 de kilometri, Cursa populară - 4 kilometri şi Cursa copiilor - 800 de metri.
Se estimează o participare numeroasă, de circa 550 de alergători din toată ţara, din care aproximativ 100 sunt copii cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani, care vor participa la cursa copiilor. Camelia Iordache a menţionat că la ediţia precedentă a Maratonului Cetăţii, care a avut loc pe 16 septembrie 2017, au participat 290 de persoane, iar fondurile strânse sunt folosite pentru echiparea Maternităţii Spitalului din Fălticeni. Maratonul are loc în cadrul programului „Fiecare copil contează”, care a fost iniţiat în 2012 de Salvaţi Copiii şi este destinat reducerii mortalităţii infantile.