Sfârșit tragic pentru o bătrână de aproape 80 de ani din satul Rotunda al orașului Liteni, care a fost găsită carbonizată în interiorul casei cuprinsă de flăcări. Incendiul care a cuprins casa bătrânească în care locuia bătrâna a fost semnalat în toiul nopții, înainte de ora 02.00. La fața locului au acționat pompierii Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță de la SAJ Fălticeni, împreună cu pompierii angajați ai Punctului de Lucru Dolhasca, care au acționat la rândul lor cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor, incendiul cuprinsese întreaga casă de locuit a bătrânei, construită din lemn. După lichidarea acestuia, în interiorul casei distruse de flăcări pompierii au găsit o victimă carbonizată, aceasta fiind identificată ca fiind bătrâna care locuia în interiorul cuprins de flăcări. Primele cercetări la locul incendiului au concluzionat faptul că flăcările au izbucnit cel mai probabil din cauza folosirii focului deschis în spații închise, respectiv o lumânare uitată aprinsă.