Drumuri inundate și rupte de o viitură, în zona Voroneț – Capu Câmpului
Vineri, 27 Iulie 2018 (11:18:31)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Click aici pentru VIDEO
O ploaie foarte violentă căzută joi seară a dus la formarea de viituri în zona Voroneț. Apele au inundat drumuri și curți. Problemele cele mai mari au fost în comuna Capu Câmpului, unde viitura a rupt un drum comunal, iar circa o sută de familii au rămas izolate. Primarul din Capu Câmpului, Marcela Elena Bîrsan, a declarat că a fost o rupere de nori dinspre Voroneț, iar în jumătate de oră apa a intrat violent în sat, pe cursul mai multor pârâuri. O porțiune de drum a fost ruptă, creându-se o gaură cu o adâncime de peste patru metri:„Avem drumul comuna rupt, am crezut că se poate circula pe un drum forestier, dar e rupt podețul și acolo”, a relatat Marcela Elena Bîrsan. Lucrătorii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, ajutați de săteni, au lucrat toată noaptea la decolmatarea podețelor, pentru ca apa să nu se reverse spre gospodării.
Vizualizări articol: 2872 | | Notează articolul: Drumuri inundate și rupte de o viitură, în zona Voroneț – Capu Câmpului0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.