Atelier istorico-didactic organizat de Muzeul Bucovinei la Cetatea de Scaun a Sucevei
Miercuri, 25 Iulie 2018 (12:43:57)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Muzeul Bucovinei organizează, în perioada 1 – 15 august, prin specialiştii Serviciului Cetatea de Scaun a Sucevei, atelierul istorico-didactic „Arma medievală şi rolul ei”. În cadrul atelierului istorico-didactic se vor desfăşura activităţi teoretice şi practice cu referire la arsenalul militar din Evul Mediu. Participanții vor confecţiona replici ale unor arme albe şi armuri medievale (săgeţi, arcuri, coifuri, cămaşă cu zale, suliţă) răspunzând astfel nevoilor de cunoaștere, prin descoperire, o modalitate de relaționare între muzeu şi public. Printre cele mai competitive arme din perioada Evului Mediu amintim arbaleta, catapulta, buzduganul, tunul sau arme uşoare de corp precum sabia, arcul, pumnalul, suliţa etc. Armura integrală sau părţi din suprafaţa protejată a corpului luptătorului era compusă din cămaşă cu zale, coif, cotiere, scut, apărători de braţe şi genunchiere folosite ca mijloace de apărare. Mânuirea armelor albe presupunea o bună condiţie fizică, un antrenament intens şi, desigur, precizie şi curaj. Toţi cei interesaţi să participe la atelierele organizate la Cetatea de Scaun a Sucevei pot obţine informaţii suplimentare privind manifestarea, înscrierile şi programul la telefon 0771 592 249 sau la Casa Custodelui de la la Cetatea de Scaun.
Vizualizări articol: 1129 | | Notează articolul: Atelier istorico-didactic organizat de Muzeul Bucovinei la Cetatea de Scaun a Sucevei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.