814 elevi şi 38 de cadre didactice provenind din 18 școli din judeţ au participat, în perioada martie – iulie, la activităţi din cadrul proiectului “Să vorbim despre bani şi bănci”, adresat elevilor din învăţământul preuniversitar. Activităţile s-au derulat în baza unui protocol de colaborare dintre BNR şi Ministerul Educaţiei şi au avut ca scop informarea elevilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale BNR, precum şi însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar.
503 elevi și 22 cadre didactice sunt din mediul rural, iar 311 elevi și 16 cadre didactice provin din zona urbană. Aceştia au audiat prezentările realizate de reprezentanţii Agenţiei Suceava a BNR pe teme din istoria băncii centrale şi a monedei naţionale. Elevilor şi cadrelor didactice le-au fost prezentate elementele de siguranţă ale bancnotelor şi monedelor româneşti aflate în circulaţie. Totodată, elevii şi profesorii au vizionat filmele educaţionale: „Istoria banilor”, „Elementele de siguranţă ale bancnotelor” şi „Viaţa bancnotelor”, realizate de banca centrală.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava au transmis să „în cadrul proiectului, Agenţia Suceava a BNR a organizat, la sediul unităților de învățământ, dar a găzduit și la sediul său, activităţi educaţionale distincte derulate pe toată durata semestrului, cu accent în cadrul evenimentelor <Săptămâna mondială a banilor> și <Săptămâna altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun>. Tematica abordată a fost foarte apreciată de către participanţi, care au transmis organizatorilor numeroase impresii favorabile. În anul şcolar 2018-2019, IȘJ Suceava şi BNR Agenţia Suceava vor extinde sfera de cuprindere a activităţilor educaţionale pentru a facilita accesul cât mai multor elevi din învăţământul preuniversitar la cunoştinţe din domeniul financiar”.
Activitățile din școlile suceveme au fost organizate de IȘJ Suceava, în parteneriat cu Agenţia Suceava a BNR.
Cei mai mulți elevi care au participat la activitățile de educație financiară provin de la Școala Gimnazială Moldova Sulița, 97 de școlari asistând la lecții despre istoria monedei naţionale, scurt istoric al BNR, elementele de siguranţă ale însemnelor monetare și au vizionat vizionare filme educaţionale.
De la Şcoala Gimnazială ,,Samson Bodnărescu” Gălănești au participat la aceste activități 71 de elevi, Școala Gimnazială Pojorâta - 77 de elevi, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni - 77 de elevi, Școala Gimnazială Brodina - 68 de elevi, Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava - 67 de elevi, Școala Gimnazială Izvoarele Sucevei - 60 de elevi, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Putna - 52 de elevi, Școala Gimnazială Brodina de Sus - 46 de elevi, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava - 39 de elevi, etc.