Şcoala de vară "Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe", la Vatra Dornei
Luni, 16 Iulie 2018 (11:03:11)În perioada 16-21 iulie 2018, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava găzduiește cea de-a XVI-a ediţie a Şcolii de vară "Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe", la Vatra Dornei."Organizat în anul Centenarului Marii Uniri, evenimentul devine cea mai bună oportunitate de a prezenta valorile culturii și civilizației românești, precum și de a scoate în evidență una din trăsăturile fundamentale ale regiunii istorice Bucovina, și anume, evoluția și cooperarea pașnică a etniilor conviețuitoare în acest spațiu", anunţă organizatorii, care au mai precizat că la Școala de Vară sunt așteptați 39 de studenţi și cadre didactice din Ucraina și Republica Moldova, de la Universitatea Naţională „Yurii Fedkovich” din Cernăuţi, Instituția Privată de Învățământ Superior „Universitatea Bucovineană” din Cernăuți, Universitatea de Stat a Moldovei din Chișinău și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Participând la programul pregătit de organizatori, cursanții vor acumula cunoștințe despre cultura, tradițiile și valorile românești, informații care le pot lărgi orizontul de înțelegere a realității sociale, economice și politice actuale. Expunerile lectorilor prezenți în cadrul Școlii de Vară vor viza teme din varii domenii: istorie, cultură și civilizație, științe politice sau antropologie culturală.Toate universitățile reprezentate la Școala de Vară de la Suceava, cu excepția Instituției Private de Învățământ Superior „Universitatea Bucovineană” din Cernăuți, fac parte, alături de USV, din CUMRU (Consorțiul Universităților din Republica Moldova, Romania și Ucraina), înființat în anul 2011.Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2018-0477 – Promovarea Internaționalizării USV.Totodată, un grup de 12 studenţi suceveni însoțiți de prof. univ. dr. Olimpia Mitric şi asist. univ. dr. Angela ROBU va participa la acțiunile Școlii de Vară organizată de către Universitatea Naţională „Yurii Fedkovich” din Cernăuţi.
Vizualizări articol: 1129 | | Notează articolul: Şcoala de vară "Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe", la Vatra Dornei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.