Beţi cui la volan. Unul dintre şoferii băuţi a provocat un accident rutier, iar altul nu avea permis
Luni, 16 Iulie 2018 (11:55:00)Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan beţi. Unul dintre ei a provocat şi un accident rutier. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 16.41, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de o femeie de 35 de ani, din comuna Marginea, despre faptul că a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe raza localității de domiciliu.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DN17A, pe raza comunei Marginea, un localnic de 31 de ani nu a păstrat distanţa regulamentară în mers şi a acroşat în partea din spate autoturismul condus de femeia de 35 de ani.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 31 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluţionat procedural.Tot duminică, la ora 20.45, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe DC 15 Lămășeni, din comuna Rădășeni, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Cornu Luncii.Întrucât emana halenă alcolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.
Vizualizări articol: 1715 | | Notează articolul: Beţi cui la volan. Unul dintre şoferii băuţi a provocat un accident rutier, iar altul nu avea permis0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.