14 elevi suceveni care au obținut medii maxime la evaluarea națională, de la finalul clasei a VIII-a, și la examenul de bacalaureat vor primi, din partea Guvernului, stimulente financiare în valoare de 1.000, respectiv 3.000 de lei.
Potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Educației, „absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul național de bacalaureat (inclusiv sesiunea specială și bacalaureatul bilingv) din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere a performanțelor realizate”.
La nivel național, vor beneficia de aceste stimulente 345 de absolvenți de clasa a VIII-a care au finalizat evaluarea națională cu media 10, respectiv 139 de absolvenți de clasa a XII-a care au încheiat cu media generală 10 examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie.
În județul nostru, 12 elevi au fost notați doar cu note de 10 la examenul de final de gimnaziu, iar două eleve au media 10 la bac.
Cu 10 pe linie la evaluarea națională figurează: George Cosmin Cîrlan, Sabin Doboș și Cătălina Gabor (Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava), George Matei Volanschi, Diana Maria Dan și Adrian Diaconița (Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului ), Eduard Valentin Dumitrescul și Sabina Maria Iacoban (Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava), Maria Andoni (Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava), Nicoleta Ofelia Ceocan (Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava), Alexandru Marian Pîrvu (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava) și Alexia Ianoș (Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava).
La bacalaureat au media 10 elevele Andra Tofan, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, și Cosmina Maria Hrițuc, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
14 elevi din județ, recompensați financiar pentru rezultatele de la examenele naționale
