Un bărbat de 54 de ani, din județul Botoșani, ce conducea luni, la ora 17.30, un autoturism pe DN 2H, pe raza oraşului Milișăuți, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar maşina s-a răsturnat pe un teren agricol din zonă.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.