"Hai la Hora mare", ediția I, la Gălănești
Luni, 11 Iunie 2018 (16:31:49)Comuna Gălănești a îmbrăcat, la finele săptămânii trecute, haine de sărbătoare cu ocazia desfășurării festivalului folcloric “Hai la Hora mare” – ediția I, proiect educațional la care au participat școli din județele Suceava și Iași.Manifestarea vizează promovarea în rândul copiilor a valorilor ce definesc folclorul autentic românesc, promovarea dansului și cântecului popular din zonele unde locuiesc aceștia și a avut reprezentarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava prin inspectorul de Arte, prof. Loredana Mihaela Ceică.Alături de gazdele festivalului – elevii de la Școala Gimnazială “Samson Bodnărescu” Gălănești, conduși de prof. Marius Ionel Corfus, și directoarea Căminului Cultural, Margareta Mironescu - au evoluat pe scenă dansatori, soliști vocali și instrumentiști de la Școala Gimnazială nr. 2 Vicovu de Jos, împreună cu prof. Mihaela Achilina Mutescu și Grupul “Bilcuța”, de la Școala Gimnazială Bilca, condus de prof. Elena Negru.Musafirii din județul Iași au fost temeinic pregătiți de către profesorul coregraf Emilian Păduraru, alături de maestrul coregraf Mihai Roșcăneanu. Au urcat pe scena Căminului Cultural din Gălănești copiii de la Grădinița cu program normal Nr. 23, din cadrul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Iași, coordonați de prof. Doina Băsu; Ansamblul Folcloric „Stejărelul” al Școlii Gimnaziale „Aron Vodă” din comuna Aroneanu, Iași, condus de directorul Căminului Cultural, Teodora Munteanu; copiii de la Cursul de dans popular al Ateneului Iași și Ansamblului Folcloric ”Hora Moldovei”.Evenimentul a fost susținut de Primăria Comunei Gălănești prin primarul Liviu Mironescu.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
"Hai la Hora mare", ediția I, la Gălănești.
Vizualizări articol: 2357 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot "Hai la Hora mare", ediția I, la Gălănești1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.