Concursul de informatică al Centrelor de Excelență, la Colegiul Național „Spiru Haret”
Joi, 7 Iunie 2018 (11:03:10)Micii informaticieni din județul Suceava se întrec sâmbătă, 9 iunie, în cadrul Concursului Centrelor de Excelență, organizat la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Județului Suceava. Competitorii sunt absolvenți ai cursurilor Centrului de Pregătire pentru Performanță la disciplina Informatică „Hai la olimpiadă!”, organizat de Fundația eMAG, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Centrul de Excelență Suceava - Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” şi Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”.Competiția se desfășoară pe patru categorii, conform grupelor de performanță: gimnaziu începători, gimnaziu avansați, clasa a IX-a și clasa a X-a și participă 56 de elevi din județul Suceava. Concursul reprezintă, pe de o parte, finalitatea activității de peste an și, în egală măsură, un nou început pentru pregătirea ce urmează, pentru performanțele vizate la olimpiadele din anul următor.„Misiunea programului este de a le oferi elevilor şi profesorilor condiții cât mai bune de pregătire și de valorificare a talentului lor. Vrem să ne asigurăm că potențialul copiilor este cultivat corect, cu ajutorul unor profesori valoroși, care încă există în sistemul educațional românesc", arătat Gabriela-Rodica Freitag, de la colegiul gazdă.
Vizualizări articol: 1304 | | Notează articolul: Concursul de informatică al Centrelor de Excelență, la Colegiul Național „Spiru Haret”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.