Parohia „Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Ap. Andrei” din Rotunda – Liteni, Protopopiatul Fălticeni, organizează duminică, 10 iunie 2018, începând cu ora 16:00, concursul de toacă intitulat „Răsună toaca-n cer”. Preoţii slujitori, preot paroh Mihai Ursuleasa şi diacon Adrian Ursuleasa, invită cât mai multă lume la acest eveniment, aşteptând, în acelaşi timp, mulţi copii şi tineri pasionaţi care să participe în concurs.
Preoţii din toate parohiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pot trimite la acest concurs unul sau mai mulţi copii care au ca pasiune bătutul toacei. La finalul competiţiei se vor acorda diplome şi dulciuri tuturor participanţilor, iar cei clasaţi pe primele locuri vor primi premii constând în bani şi medalii. De asemenea, anul acesta se va acorda şi un Premiu Special.
Centrul Cultural Bucovina, reprezentat de muzicolog Constanţa Cristescu, Mănăstirea Probota din judeţul Suceava, reprezentată de maica stareţă stavrofora Marina Ţurcanu, Primăria oraşului Liteni, reprezentată de primarul Tomiţă Onisii, precum şi societăţi comerciale şi persoane fizice din comună ajută la bună desfăşurare a acestui concurs anual.
Preotul Mihai Ursuleasa a arătat că organizează acest concurs „pentru a atrage copiii spre sfânta biserică”. El a completat că anul acesta, la manifestare, va fi prezent și Grupul de copii „Crizantema” din Pleşeşti.
Concursul „Răsună toaca-n cer” este organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Pentru înscrieri, cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0744 778 371.