Un șofer beat a intrat cu mașina într-un stâlp și în curtea unei case
Luni, 4 Iunie 2018 (11:07:58)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Verești, care conducea un VW Golf, a ajuns cu mașina în curtea unei case, după ce în prealabil a lovit și un stâlp de electricitate. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 20.35, șoferul fiind în stare avansată de ebrietate. Conform cercetărilor poliției, șoferul de 48 de ani, care se deplasa pe DJ 290, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a intrat în derapaj, după care a lovit un stâlp de electricitate, oprindu-se în curtea imobilului cu nr. 204. Șoferul era rănit ușor și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentrație de 0,85 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Vizualizări articol: 1325 | | Notează articolul: Un șofer beat a intrat cu mașina într-un stâlp și în curtea unei case0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.