Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit vineri dimineaţă cu o autospecială cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară, pe raza localității Lucăcești, pe DJ 209C. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 4.17.
La sosirea echipajelor, ardeau elemente combustibile din compartimentul motor și din habitaclu, precum și cauciucurile din față.
Autoutilitara a ars în proporție de 80%.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.
„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 6:21”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.