Poliția municipiului Rădăuți, în cooperare cu Poliția orașului Vicovu de Sus, a organizat luni şi marţi o acțiune pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a abaterilor comise de biciclişti şi conducătorii de mopede.
„În cadrul acţiunii, a fost constatată o infracţiune, fiind aplicate şi 27 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.600 lei. Au mai fost reţinute 4 permise de conducere, din care 2 pentru alcool, 1 pentru viteză și 1 pentru depășire neregulamentară şi retras un certificat de înmatriculare pentru lipsă ITP”, se precizează în comunicatul poliţiei.
De asemenea, a fost ridicat un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Luni, la ora 20.25, polițiștii l-au depistat în trafic, pe DC Bilca – Gălănești, pe un bărbat de 50 de ani, din comuna Bilca, ce conducea un autoturism chiar dacă era sub influența băuturilor alcoolice. Când a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a arătat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, şoferului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Tot luni, în jurul orei 17.59, în timp ce acționa pe strada Calea Bucovinei din orașul Vicovu de Sus, un echipaj de poliție a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Putna. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.