Campanie de promovare a lecturii la Școala Gimnazială Corocăieşti
Miercuri, 16 Mai 2018 (11:04:50)Școala Gimnazială Corocăiești a desfășurat sâmbătă, 12 mai 2018, campania de promovare a lecturii "Citește! Cartea este cel mai bun prieten!". Elevii claselor gimnaziale le-au citit copiilor aflați în spațiile de joacă din parcul central și din zona de agrement Tătărași. Acțiunea face parte din activitățile cuprinse în cadrul proiectului "Prietenii cărții", care se derulează în școală încă din luna septembrie a acestui an școlar. "Inițiativa derulării acestui proiect a pornit dintr-un imperativ actual, acela de a stârni motivația și entuziasmul pentru lectură, preocuparea pentru creație și imaginație în rândul elevilor. Profesoarele Dobrea Luminița, Moisa Viorica și Corocăescu Alina, care i-au coordonat și însoțit pe elevi, doresc să continue lunar acțiunea, deoarece această activitate i-a încântat atât pe elevii implicați, cât și pe copilașii și părinții acestora. Zâmbetele recunoscătoare ale copiilor și ale părinților a fost cea mai frumoasă răsplată pe care au primit-o elevii", au precizat reprezantanţii şcolii.
Vizualizări articol: 1562 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Campanie de promovare a lecturii la Școala Gimnazială Corocăieşti5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.