Casă distrusă de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, de la o lumânare
Duminică, 13 Mai 2018 (10:40:47)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un puternic incendiu a distrus casa și anexele unei familii din comuna Capu Câmpului. Alarma de incendiu s-a dat sâmbătă dimineață, în jurul orei 4.00. La fața locului au intervenit militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Capu Câmpului și Cornu Luncii. Pompierii au constatat că ardeau o locuință și două anexe, construcție corp comun. Casa de locuit și cele două anexe au ars pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați. În incendiu au pierit trei oi și 10 păsări de curte. Din casă au mai rămas practic doar pereții. „Flăcările au izbucnit din șopronul gospodăriei, cel mai probabil din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă și nesupravegheată (foc deschis în spații închise)”, se arată într-un comunicat al pompierilor militari suceveni. Pompierii au salvat construcțiile învecinate și 10 păsări de curte.
Vizualizări articol: 1796 | | Notează articolul: Casă distrusă de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, de la o lumânare0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.