S-a urcat la volan fără a avea permis şi s-a angajat într-o urmărire cu poliţia. Un alt tânăr fără permis s-a urcat la volan băut
Luni, 16 Aprilie 2018 (13:25:06)Un tânăr în vârstă de 23 de ani va răspunde penal după ce s-a urcat la volan fără a avea permis şi apoi s-a angajat într-o urmărire cu poliţia. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 10.05, în timp ce acționa pe DC Vețău din comuna Putna, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, autoturismul fiind oprit ulterior.Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind unu localnic de 23 ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar autoturismul ce aparține tatălui său, a fost sustras din curtea locuinței, fără consimțământul acestuia. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural.Tot duminică, la ora 21.40, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control pe DC Costișa, din comuna Frătăuții Noi, autoturismul condus de un bărbat de 26 de ani, din comuna Dornești.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar autoturismul, ce aparține mamei sale, a fost sustras din curtea locuinței, fără consimțământul acesteia. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1320 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot S-a urcat la volan fără a avea permis şi s-a angajat într-o urmărire cu poliţia. Un alt tânăr fără permis s-a urcat la volan băut5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.