. După Dumbrăvița vor urma zone din județele Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Covasna și Harghita, programate în funcție de condițiile meteorologice. Dumbrăvița este un caz diferit de majoritatea celor vizate în proiectul nostru, deoarece nu este vorba de regenerarea unei păduri doborâte de vânt sau distruse de insecte, incendii ori de lipsa unei îngrijiri corespunzătoare. Cu toate acestea, ce modalitate mai bună de a felicita comunitatea și administrația locală pentru plantarea a 16 hectare decât să-i ajutăm cu o extindere a pădurii lor?", a spus Ionuț Apostol, coordonatorul proiectului „Pădurea de Mâine”. Documentația de reîmpădurire a fost elaborată de Regia Publică Locală a Pădurilor Măieruș R.A., care administrează zona și care va supraveghea lucrările de plantare, completare și întreținere a plantației, asigurate de o firmă specializată în reîmpăduriri, pe întreaga durată a proiectului, 2018-2023.Proiectul „Pădurea de Mâine" a fost lansat în septembrie 2017 în parteneriat de Asociația Administratorilor de Păduri, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Holzindustrie Schweighofer, pentru a ajuta proprietarii privați și administrațiile locale să reîmpădurească suprafețele de fond forestier cu dificultăți de regenerare.Campania de replantare este deschisă oricărui proprietar privat de pădure și oricărei primării, care pot depune propuneri pe www.padureademaine.ro, o platformă în care potențialii solicitanți și orice parte interesată pot găsi informații detaliate despre proiect, metodologia și progresul acestuia. În cadrul proiectului „Pădurea de Mâine” vor fi plantați un milion de puieți, cu scopul de a sprijini proprietarii de păduri care nu au capacitatea să regenereze pădurile degradate, de a crea un puternic impact pozitiv la nivelul comunităților locale, care vor fi implicate activ în proiect, dar și a contribui substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele respective.