O femeie și-a pierdut viața și alte patru victime au ajuns la spital, în urma unui grav accident la Șcheia
Miercuri, 11 Aprilie 2018 (11:01:01)de Radu LUPAŞCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Grav accident în această dimineață pe DN 17, în zona Fabricii de Lapte ”Bucovina Lactate” din comuna Șcheia. Un apel la 112 anunța în jurul orei 06.10 faptul, că în urma unei coliziuni dintre un tir și două autoturisme, un autoturism s-a răsturnat pe cupolă, trei persoane rămânând încarcerate în interior. La fața locului au ajuns în scurt timp două autospeciale de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, o autospecială pentru transport victime multiple și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au acționat pentru descarcerarea a trei persoane rămase în interiorul unui autoturism taxi, răsturnat pe cupolă în zona porții de intrare la fabrica de lactate. Alte două persoane, între care și șoferul de taxi, reușiseră să iasă din autoturism înainte de sosirea echipelor de salvare. Din păcate, în urma manevrelor de resuscitare, o femeie de circa 30 de ani nu a mai putut fi salvată, paramedicii constatând decesul acesteia în jurul orei 06.45. Alte patru victime, dintre care una în stare gravă, au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Din primele cercetări făcute de polițiști, accidentul s-ar fi produs în momentul în care autotrenul a încercat schimbarea benzii de mers și a acroșat autoturismul taxi, care circula în aceeași direcție de mers. Autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, pe partea stângă a drumului, unde s-a răsturnat pe cupolă, acroșând în drumul său și un autoturism parcat pe partea stângă a drumului, în afara părții carosabile, în care, din fericire, nu se afla nimeni. Polițiștii fac cercetări pentru determinarea modului în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat pentru producerea lui.
Vizualizări articol: 6468 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot O femeie și-a pierdut viața și alte patru victime au ajuns la spital, în urma unui grav accident la Șcheia1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.