Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 2 apr 2018 - Anul XXIII, nr. 75 (6785)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Campanie umanitară online iniţiată de un sportiv român stabilit la Londra, pentru o femeie bolnavă de cancer din Lămăşeni

Luni, 2 Aprilie 2018 (13:56:09)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un sportiv ieşean, stabilit de 20 de ani la Londra, a iniţiat online o campanie umanitară pentru o femeie din Lămăşeni, comuna Rădăşeni, care trece prin cel mai greu moment al vieţii sale, lupta cu cea mai necruţătoare boală – cancerul (neoplasm – col uterin). Pe pagina sa de Facebook (John Smith), românul a postat ”Să o salvăm pe Cătălina Puşcaşu – strângere de fonduri”, unde prezintă şi date despre situaţia femeii.

Cătălina Puşcaşu, în vârstă de 32 de ani, mamă a doi copii minori, suferă de o boală gravă şi are nevoie de bani pentru tratament. Femeia se află acum internată într-un spital din Cluj. Primul semnal de ajutorare a femeii a fost dat de Maricica Păun, viceprimar la comuna Rădăşeni, care a povestit că viaţa Cătălinei Puşcaşu a fost plină de momente grele. „A rămas orfană de tată la vârsta de 2 ani, iar apoi, la 10 ani, viaţa i-a mai dat o lovitură, luându-i şi mama de lângă ea. Rămasă singură, copil fiind, a fost crescută de bunici. Acum, la vârsta de 32 ani, este mamă a doi copii minori care mai mult ca oricând au nevoie de mamă. Apelăm la toţi prietenii noştri pentru a o sprijini pe Cătălina în lupta cu cea mai grea suferinţă, un cancer galopant,şi pentru a avea o ultimă speranţă şi posibilitatea de a se trata la o clinică din Cluj, care a acceptat-o”, a povestit Maricica Păun.

Tânărul ieşean stabilit în Regatul Unit al Marii Britanii, care a iniţiat campania online ”Să o salvăm pe Cătălina Puşcaşu”, campanie care se va derula până pe 7 aprilie, ne-a spus că până acums-au adunat peste 7.000 de lire sterline. Foarte mulţi oameni i s-au alăturat, convinşi că soarta Cătălinei stă şi în mâinile lor, că şi ei pot să o salveze donând o sumă cât de mică, care contează enorm pentru femeia bolnavă. Pe pagina de Facebook John Smith puteţi să găsiţi mai multe detalii şi puteţi să vă alăturaţi campaniei umanitare pentru Cătălina. Puteţi dona orice sumă, în funcţie de posibilităţi, în contul deschis la BCR - RO08RNCB0237055814960001 pe numele Puşcaşu Constantin.

Iniţiatorul campaniei a postat pe pagina sa: ”Mulţumim tuturor! Campania va rămâne deschisă până pe 7 aprilie, iar cei care vor dori să doneze o pot face în continuare, până la această dată. Poate că mulţi au trecut nepăsători pe lângă campania de ajutor, aşa că ţin să vă reamintim că doamna Cătălina Puşcaşu se luptă cu cancerul, o boală nemiloasă, iar noi luptăm alături de ea. Banii îi sunt necesari pentru tratamente şi nevoi personale, de zi cu zi. Momentan, femeia nu are nici un venit. Speranţa la viaţă există, iar noi o putem ajuta. Sunt multe alte persoane în situaţia dumneaei, care merită ajutorul nostru. Sper ca această campanie iniţiată de mine să fie un strigăt şi, în acelaşi timp, un apel către toţi cei din jur, să facă acelaşi lucru şi să ne ajutăm reciproc. Eu mă voi deplasa personal la Lămăşeni şi îi voi înmâna doamnei banii, în prezenţa mai multor martori locali. Voi posta live pe Facebook, iar atunci veţi avea cu toţii ocazia să o cunoaşteţi pe Cătălina Puşcaşu şi să îi transmiteţi urările voastre. Sperăm că asta se va întâmpla cât mai curând”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Campanie umanitară online iniţiată de un sportiv român stabilit la Londra, pentru o femeie bolnavă de cancer din Lămăşeni.
 Vizualizări articol: 1857 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Campanie umanitară online iniţiată de un sportiv român stabilit la Londra, pentru o femeie bolnavă de cancer din Lămăşeni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei