Marţi, 27 aprilie, la Gura Humorului, în foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina a avut loc manifestarea culturală „Târgul de Paşti”.
La fel ca şi la ediţiile anterioare, în cadrul evenimentului au avut loc demonstraţii de încondeiere de ouă, realizate de meşterii populari invitaţi şi ucenicii lor. Au fost prezenţi aproximativ 50 de meşteri populari, dintre care 45 au fost încondeietoare.
Evenimentul, organizat de Primăria Gura Humorului, prin Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, se subscrie amplei manifestări „Paştele în Bucovina”.
Juriul, alcătuit din etnograf Eutasia Rusu, consultant artistic în cadrul Centrului Cultural Bucovina, meşter popular, prof. Letiţia Orşivschi şi Ana Cazac, meşter popular din Gura Humorului, a premiat şaisprezece încondeietoare. Ordinea a fost următoarea: Trofeul cel mare a fost câştigat de Elena Todaşcă din Poiana Stampei, iar restul premiilor au fost acordate astfel:
- Mădălina Niga, Aurelia Ciuvercă, Elena Buhalo, Paraschiva Iasinovschi, Petronela Iasinovschi, Andrei Iasinovschi, Claudia Sauciuc, Alina Şestun, Elena Vereha, toate din Paltinu, Vatra Moldoviţei.
- Violeta Palaghiciuc din Moldoviţa, Maria Mirela Rusu din Frasin, Ancuţa Fondiur din Rădăuţi.
- copiii din cadrul Clubului Copiilor – Gura Humorului şi cei de la Şcoala Gimnazială Stulpicani.
În jurizarea acestui concurs s-au avut în vedere autenticitatea ouălor, modelele întâlnite, tehnica şi cromatica folosite, precum şi localizarea ouălor pe centrele consacrate din Bucovina.