Două eleve de la Colegiul „Petru Rareş”, finaliste în concursul „LicArt”, secţiunea Poezie

Printre cei zece finalişti ai celui mai mare concurs de arte pentru liceeni din România - „LicArt” - la secţiunea Poezie, se numără două eleve ale Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava, respectiv Antonia Mihăilescu şi Teodora Vlădianu.

Concursul s-a desfăşurat pe o perioadă de 12 săptămâni, fiind 912 liceeni înscrişi din toată ţara, cu 2.454 de texte, iar Marele Juriu, format din poeţii Florin Iaru, Răzvan Ţupa, Marius Chivu şi criticul literar Paul Cernat, a decis finaliştii ediţiei a 17-a a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni. Festivalul Naţional de Arte „LicArt” se va desfăşura în perioada 30 martie – 6 aprilie 2018, la Mogoşoaia, judeţul Ilfov.

Redăm în cele ce urmează cele două poezii care şi-au adjudecat un loc în finala concursului.

Anuar, de Antonia Mihăilescu

lăsă acum albumul de final de an aruncă-l pe jos lângă scaunul plin de haine şi sfori rupte nu auzi soneria stridentă. sub geam petarde uitate de copilul vecinului sparg asfaltul maică-sa îl mătură în altă parte a oraşului unde doi bunici cumpără portocale din kaufland pentru nepot. stau la coadă în spatele tipei blonde cu tocuri de 15 a întârziat deja la coafor boschetarul de afară i-a cerut o pâine mâine e crăciunul îi aduce aminte de frate-su pierdut prin italia. acum zece ani îşi împărţeau turte cu zahăr acum el desparte portofelele de proprietari ea urcă lângă şoferul bărbierit el muşcă flămând din pâinea uscată cântă cântecul bunicii învinse de ani. maşina stropeşte rochiţa nouă a marei trece cu o dâră de benzină aruncă pâinea o ajută să strângă de pe jos cadourile pentru mama pijamaua nu s-a murdărit mara zâmbeşte fericită la

etajul doi fac bradul

aud cum se ceartă cine pune steaua în vârf
întinzi mâinele pe pereţi

simţi cum linia de sosire se topeşte în mâinile calde
jocurile de lumini de la geam
dansează haotic pe râsul tău

It is so cold, de Teodora Vlădian

Iar stelele de iarnă se întrevăd
în genele ei
în palmele & degetele ei
ca într-un ianuarie uitat de timp
când şoaptele nu mai înseamnă decât
bătaie/agonie

cum bucla de timp din care intri ieşi
are uşa stricată aşa e şi ea
o încuietoare sus una jos un lanţ din
aramă să ţină nodul din gât
să nu se dezlege.
să formeze o fundă din tot ce ar fi spus
dacă ar fi fost ea

ţine un deget ridicat spre lună până
amorţeşte & scoate mănuşile din buzunar
la prima ocazie îl taie cu
privirea.
cu aceeaşi privire pe care tu o sorbi
ai vrea să nu mai fie. să dispară în ceaţa
din jurul minţii să o ai fără să o mai cunoşti. la fel
şi pe ea

ochii sunt religia ta declarată
fără voie la naştere & eşti ateu acum
încheieturile ei sunt atât de -
îţi rupi genunchii să apuci să le mângâi
până şi cu genele
(but they are so damn cold)
fulgii sunt în genele tale o pietrifici pe ea
pentru că tot ce iubeşti e menit să fie răsfirat

// în aer precum puful unei păpădii la suflul
domol al unui vânt cald de mai //