Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman, noul șef al Poliției Rădăuți
Joi, 22 Martie 2018 (14:46:14)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Concursul pentru ocuparea postului de șef al Poliției municipiului Rădăuți a fost adjudecat de comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman, ofițerul obținând nota 7,25, în timp ce contracandidatul său, comisarul-șef Andrei Daniel, șeful Secției Rurale Marginea, a luat doar 4.46.Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman s-a aflat la comandă începând din septembrie 2016, în anumite intervale de timp, însă în baza unor împuterniciri, pe perioade de câte șase luni de zile. Din 2016, Poliția Rădăuți a fost condusă doar pe bază de împuterniciri, așa cum se întâmplă în cazul celor mai multe funcții de conducere din poliție, inclusiv pentru funcția de inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Ofiţerul este absolvent al Academiei de Poliţie "Ioan Cuza" Bucureşti, promoţia 1999. Este la origine rădăuţean, iar în cea mai mare parte a timpului a activat la Poliţia municipiului Rădăuţi. Eugen Dimitrie Roman a fost specializat în sectorul poliţiei economice, fiind mult timp coordonator al Compartimentului de Combatere a Criminalităţii Economice Rădăuţi. Eugen Dimitrie Roman a mai fost, câte un an de zile, comandant şi adjunct la Poliţia municipiului Rădăuţi, în 2012 şi 2013.
Vizualizări articol: 1939 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman, noul șef al Poliției Rădăuți5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.