Amenzi rutiere de peste 37.000 de lei, în weekend
Luni, 19 Martie 2018 (13:58:01)Serviciul Rutier Suceava și formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat, vineri, sâmbătă şi duminică, o acțiune pe raza județului pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, în cadrul căreia au fost testaţi cu aparatul etilotest 381 conducători, fiind constatate cinci infracţiuni, din care trei pentru alcoolemie, una de refuz de recoltare a probelor pentru stabilirea alcoolemiei și una pentru alte abateri. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.550 de lei. Poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere, fiind retrase 9 certificate de înmatriculare.Sâmbătă, în jurul orei 02.10, un echipaj rutier din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Republicii din localitate un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care emana halenă alcoolică. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest din dotarea poliţiei, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.De asemenea, vineri şi sâmbătă, Poliția orașului Vicovu de Sus a organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră.În cadrul acţiunii au fost verificate 11 societăți comerciale şi legitimate 21 persoane. 14 conducători auto au fost testați alcoolscopic, fiind constatate 2 infracțiuni şi aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 960 lei.
Vizualizări articol: 1172 | | Notează articolul: Amenzi rutiere de peste 37.000 de lei, în weekend0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.