Amenzi de peste 130.000 de lei, aplicate marţi de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava
Miercuri, 14 Martie 2018 (12:04:25)Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a organizat marţi o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile și a comerţului neautorizat. În cadrul acţiunii au fost verificate 41 societăţi comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale, fiind constatate 5 infracţiuni şi aplicate 36 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 133.000 lei. Au mai fost confiscate bunuri în valoare de 9.020 lei, constând în țigări, alcool, bunuri industriale, etc.Astfel, la ora 10.30, poliţiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava au identificat în Piaţa Agroalimentară Centrală din municipiul Suceava un bărbat de 54 de ani din comuna Bosanci, care deținea într-un spaţiu de depozitare 60 de pachete de țigarete de diferite mărci de proveniență duty-free, bunuri despre care acesta a declarat că îi aparțin, fiind achiziționate pentru consumul propriu și al familie sale. Țigările în valoare de 720 lei au fost confiscate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1474 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Amenzi de peste 130.000 de lei, aplicate marţi de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.